Măsuri COVID-19 [3]: AG de Centru Local și activități dedicate adulților

10 martie 2020

Grupul de Răspuns Rapid a adoptat și comunică următoarele obligații și recomandări cu privire la organizarea activităților cercetășești de către Centrele Locale:

  1. Obligația suspendării oricărui tip de activitate cercetășească sau întrunire, față în față adresată liderilor și voluntarilor adulți care implică mai mult de 5 persoane (stagii de formare, ședințe de pregătire, întâlniri locale), în cadrul și în numele Organizației Naționale Cercetașii României (incluzând aici toate Centrele Locale și Centrul Cercetășesc Nocrich – H.C. Habermann), inclusiv participările la evenimentele altor entități, pentru perioada 11 martie 2020 – 22 martie 2020, inclusiv. Măsura ar putea fi prelungită prin comunicări ulterioare, dacă situația o impune.
  1. Obligația suspendării oricărui tip de activitate cercetășească sau întrunire, care implică deplasarea dintr-o localitate în alta.
  1. Recomandăm cu fermitate evaluarea corectă a necesității unei întâlniri față în față în această perioadă și luarea în calcul a posibilității derulării întâlnirilor în online.
  1. Întrucât în această perioadă erau planificate multe Adunări Generale de Centru Local, la care este deja imposibilă participarea tinerilor (conform [Măsuri COVID-19] (2)), vă recomandăm organizarea unei consultări online (la data pe care o aveați deja planificată) pentru subiectele care nu suportă amânare și replanificarea unei Adunări Generale Extraordinare față în față după data de 22 martie. Termenul de 22 martie ar putea fi prelungit prin comunicări ulterioare, dacă situația o impune.

Încercăm să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru manifestarea principiului democratic în cadrul cercetășiei. Vom reveni în acest sens cu recomandări specifice pentru abordarea calendarului Adunării Generale.

  1. Obligația suspendării programului de lucru cu publicul a magazinului Scout Shop pe perioada suspendării activității cercetășești, 11 – 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, dacă situația o impune și limitarea activității angajaților Scout Shop la pregătirea și livrarea comenzilor deja înregistrate.
  1. Obligativitatea transmiterii tuturor informărilor Grupului de Răspuns Rapid/ CD pe acest subiect, inclusiv aceasta, către membrii din Centrele Locale, și către părinți.

Informări cu privire la evenimentele planificate după data de 31 martie:

  • organizate de ONCR: Adunare Generală Națională, campuri naționale etc.

În momentul redactării acestui anunț, toate evenimentele planificate sunt în curs de pregătire își urmează etapele, conform calendarului inițial/ stabilit.

Contextul în care ne aflăm nu favorizează emiterea de decizii pe termen lung, întrucât situațiile se schimbă de la un moment la altul și deciziile GRR se subordonează în mod direct deciziilor luate de la nivel guvernamental.

Principiul care ghidează deciziile sunt siguranța cercetașilor și responsabilitatea acestora față de propria persoană și față de cei din jur.

  • organizate de alte entități: EuroJam

În momentul redactării acestui anunț, organizatorii ne-au informat că toate pregătirile lor sunt conform planificării.

Spre deosebire de evenimentele interne, deciziile cu privire la organizarea acestui eveniment nu ne aparțin.

Ceea ce putem face ca și participanți la acest eveniment este să contribuim la măsurile de prevenție și la oprirea distribuirii virusului. Este un act de responsabilitate imperios necesar în această perioadă.

De asemenea, recomandăm liderilor însoțitori să comunice părinților mesajele primite de la CMT și de la organizatori cu privire la acest subiect.

De asemenea, vă informăm:

  • Amânarea Stagiilor de Introducere în Educației Pentru Dezvoltare Durabilă programat la București, a Stagiului de Pedagogie programat la Râmnicu Vâlcea și a weekendului de formare woodbadge, în 14-15 martie 2020, și a Campului 451°S – Camp de Seniori, programat în 27-29 martie 2020, ca măsură de siguranță pentru cercetași (este foarte greu de păstrat distanța recomandată de 1m în cadrul unui stagiu de formare/ camp) și totodată ca măsură de prevenție și responsabilitate pentru oprirea răspândirii virusului (stagiul/ campul implică deplasarea persoanelor).

Un răspuns la „Măsuri COVID-19 [3]: AG de Centru Local și activități dedicate adulților”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

WhatsApp chat