Cum călătorului îi șade bine cu drumul, cercetașului îi stă bine în camp. Așa că, pe 6 septembrie, ne-am făcut bagajele și ne-am văzut de drum cu gașca de lupișori. Ne-am instalat corturile în curtea Centrului Scout de la Nocrich, unde ne-au așteptat voioși voluntarii, cei doi câini și numeroasele pisici din centru.
Pe durata celor 3 zile, lupișorii au avut ocazia să afle multe despre cercetășie: cum să facă cortul, de ce e important să ne ajutăm unii pe alții, au învățat să facă câteva noduri de bază și cum să le folosească la construcția unui tripod din care apoi au ieșit băncuțe pe care le-au și testat. Cum, nu știți ce este un tripod?!? Lupișorii vă arată într-o clipă.
În cadrul „Village quest”, au avut ocazia să-și exerseze curajul și creativitatea într-o serie de provocări inedite pe care le-au rezolvat cu entuziasm, fiecare lupișor punându-și în valoare abilitățile.
Urcarea în turnul Bisericii Evanghelice a fost încă o provocare ce ne-a testat unele limite, dar odată ajunși sus, ne-am bucurat de experiență!
La focul de tabără din ultima seară am simțit cu toții emoție și mândrie, cântând imnul cercetașilor și fredonând împreună, impresionați de lupișorul-chitarist al trupei.
Voluntarii din Centrul Scout ne-au spus la plecare că ne mai așteaptă la Nocrich, așa că, vom începe pregătirile pentru noi aventuri!
Auuuuuuuuu, auuuuuuuuu, auuuuuuuu!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.