Lumina Păcii de la Bethleem a ajuns și în Argeș

“Lumina Păcii de la Betleem” este un simbol al păcii şi al ecumenismului, un proiect inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, reprezentat printr-o flacără aprinsă la Grota din Bethleem şi distribuită apoi, pe tot globul, cu ajutorul cercetaşilor.
An de an, scopul acestei iniţiative este de a duce Lumina Păcii la cât mai mulţi oameni, de a le purta acestora mesajul de pace, de a încuraja pe oricine, dar în special pe cercetaşi, să promoveze pacea, nu doar să vorbească despre ea.

Anul acesta, un grup de cercetași de la Dacia Felix au participat la ceremonia din Austria și au adus “Lumina Păcii de la Bethleem” Cercetașilor Români Uniți, creștinilor de la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni și din penitenciarul Mioveni și la Prefectura Județului Argeș.

Am adus Lumina Păcii și în Argeș

„Lumina Păcii de la Betleem” este un simbol al păcii şi al ecumenismului, un proiect inițiat în 1989 de către cercetașii din Austria, reprezentat printr-o flacără aprinsă la Grota din Bethleem şi distribuită apoi, pe tot globul, cu ajutorul cercetaşilor.
An de an, scopul acestei iniţiative este de a duce Lumina Păcii la cât mai mulţi oameni, de a le purta acestora mesajul de pace, de a încuraja pe oricine, dar în special pe cercetaşi, să promoveze pacea, nu doar să vorbească despre ea.
Cercetasii de la Centrul Local Dacia Felix au primit Lumina Păcii de la Bethleem de la delegația Cercetașilor României care a participat, în 16 Decembrie, alături de cercetași din întreaga Europă, la ceremonia ecumenică din Catedrala Sfântul Francisc din Assisis (Viena).
În Mioveni, am dus Lumina Păcii la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, unde am participat la un scurt moment solemn alături de preoții catedralei. Împreună cu Lumina Păcii, am transmis gândurile și îndemnurile de pace, întrajutorare, bunătate, înțelegere, compasiune, dragoste și credința că împreuna vom face lumea puțin mai bună decât am găsit-o.

WhatsApp chat