Primul camp din viaţa de cercetaş

Între 9 și 11 ianuarie 2013, temerarii aspiranzi din patrulele Spiriduşii, Floare-de-Colţ şi Spartanii au avut parte de prima lor aventură cercetăşească, participând la primul camp de iarnă.

Campul, care a durat trei zile, a fost organizat în Munţii Piatra Craiului, la Cabana „Valea lui Ivan”. Au fost trei zile pline, cu multe activităţi, cu hike, cu probe, pe care cercetaşii le-au trecut cu brio. Au învăţat să lucreze în patrulă, să se descopere unii pe alţii, să se cunoască mai bine. Au participat la atelierul de confecţionare a steagurilor de patrulă, şi-au compus imnul patrulei, au pregatit masa, iar în ultima seară, au demonstrat că au şi talent artistic. Alături de ei au mai fost Radu (patrula Vulturii) şi Alex (patrula Scutierii) pentru a le împărtăşi din experienţa lor.
Însă, „proba de foc” pe care au trebuit s-o treacă a fost hike-ul. Acesta a cuprins traseul de la Cabana „Valea lui Ivan” până la „Crucea Grănicerului” şi de acolo spre „Plaiul Foii” până la „Marele Grohotiş”. După un drum lung (de trei ore) şi destul de obositor, cercetaşii au ajuns până în faţa peretelui muntos. Cu toţii erau fericiţi că reuşiseră să-şi depăşească limitele, făcându-i pe liderii lor, Victoriţa, Mirela şi Dan să fie mândri de ei.
Dar, cel mai frumos lucru, din toată această experienţă, este faptul că aceşti copii au descoperit adevăratul sens al cuvântului „prietenie”.
Aşa a luat naştere sloganul unităţii lor: „Extindem prietenia în toată România”.

WhatsApp chat